Fragment de Panou

Norii sunt de portelan

sunt intr-unul din momentele in care pielea mea de scortisoara uscata e mancata de 99 de cutite argintii pentru unt. razuie si razuie sistematic si intr-un ritm pe care timpanele mele pretentioase l-ar considera iritant si de prost gust. e un cosmar de dupa-amiaza care apare din cand in cand , sacaitor de adevarat. 


norii sunt de portelan si au fost intotdeauna locul meu preferat la "v-ati ascunselea" .albe ceainice deformate , refuzate chiar si de la rebuturi , plang ori de cate ori isi aduc aminte de copilaria lor. fara trompete si manere , mai degraba introvertiti , norii isi petrec scurta viata tragand cu ochiul in vietile micilor oameni de mai jos. 


dau nas in nas din ce in ce mai des cu gradinari rai. nu , nu tot gradinarii sunt buni. gradinarii rai imprastie seminte de buruieni-mentale care iti strica gradina cu greu ingrijita si ordonata. gandurile rele rasar ca buruienile dupa plansetele norilor si ma indispun , ma obosesc si imi mananca toate plantatiile de Floarea Chefului. 


ne-am trezit intr-o lume deja intoarsa cu capul in jos. uitete pe cer si spune-ti ce vezi? stelele nuu, ele au cazut demult , si sunt peste tot in jurul tau . intr-un "v-ati ascunselea" continuu ma uit de pe un nor la stelele orasului mai colorate si mai vesele ca cele vechi, desi mai zgarcite si ofticoase.  clepsidra e intoarsa invers, dar acolo sus pe nor , timpul nu curge. 

0 reactii | |

Iti vei iubi Radioul

din cand in cand te impiedici de oameni care te supun unor interogatorii minutioase la lumina strazii traversand vitrina cafenelei ( eu pun "lumina strazii" si "temperaturii camerei"  in aceeasi cutie )   . vor sa te ghiceasca de la prima intalnire , te intreaba ce si unde lucrezi , despre copilarie , mancare , animale ... politica. toate le vad ca niste inutilitati , niste formalitati uzate . interogatoriul este bruiat de domnisoara cu fata acoperita de tava argintie. hah , cum poti cunoaste o persoana mai bine , daca nu dupa ce a comandat?   

in galeata cu intrebari banale , daca iti sufleci manecile , la fundul ei poti gasi una chiar utila cand vine vorba de cunoastere: "Daca ai naufragia pe o insula si ai putea salva un singur obiect , care ar fi?"  . 

astfel pe tabelul periodic al intalnirilor reusite intre 2 persoane se afla 2 ingrediente , comanda si obiectul salvator. 

ce as raspunde? foarte simplu. un Radio... sau un transformator. notele muzicale sunt ca si puricii de televizor in aer , doar ca invizibili . puricii acestia radiofili plutesc dezorientati in aer peste tot in lume dar sunt prea timizi sa ni se arate, nu se hranesc fiindca le e frica de obezitate si de faptul ca n-ar mai incapea toti , le plac oglinzile si dominoul ,  .ii putem asemana cu surferii fiindca se lasa condusi de undele radio , iar cand obosesc se cuibaresc pe antene de tot felul, inalte si slabe , rotunde sau pur si simplu cu multe brate . aceste transformatoare (sau radio-uri) transforma; sau disciplineaza notele asezandu-le inapoi pe un portativ pe care apoi difuzoarele transforma in sunet. 


probabil ca nu as vrea sa fiu salvat de pe insula . muzica este fundalul sonor al vietii iar atata timp cat am muzica in spatele meu imi poate lipsi orice si sfarsitul nu va veni. inca ma mai joc din cand in cand cu un mare si gras , dar cam lenes , radio rusesc. in camera imi zboara stele cand mi se pare ca ii ascult pe astronautii rusi si ceaiul e mult mai bun cand BBC One e "on the air".


ascultatul la radio e ca o solo-plimbare nocturna intr-un oras mare. daca iti place asta , iti vei iubi radioul. 

0 reactii | |

Cine a dat gaura la macaroana

        cine a descoperit mersul pe jos si apa calda? cine a dat gaura la macaroana sau te-a tras de sireturi? 

un copil. toti copii descopera ... ceva , orice , tot ;bine, poate nu chiar tot dar macar o parte din totul care ii e dat. copii se plimba prin livezi in care e tot timpul primavara si descopera merele , da ... primavara. si daca nu le descopera , ce? le inventeaza , asta e ce fac pana li se spune ca merele nu au petale, si de la capat... 

        si eu ma plimbam prin livezile mele de beci pline de idei si ma loveau grozave momente de inspiratie. atunci incepeam si inventam : nume de culori , nume de flori , forme , litere . m-am plimbat si inca ma mai plimb prin livezile mele mereu incarcate. descoperirile sunt lastari de care ma impiedic cu placere oricand. atunci cand ingrop un bec , o idee, rasare o descoperire, dintr-o descoperire da nastere altor idei , si altor descoperiri , si altor idei si asa mai departe ca inmultirea la iepuri. descoperirile sunt din cele mai banale si comune ("Pamantul e rotund!" , "Nu exista Dumnezeu..." , "Exista Dumnezeu!") la cele mai importante, si am sa ma opresc la una din acestea importante. 

    "Croissantele ieftine sunt intradevar ieftine!" s-a transformat in "Croissantele ieftine sunt mai bune decat cele scumpe!" care a devenit "Lucrurile neasteptat de bune sunt neasteptat de ieftine!" ce s-a transformat intr-o alta serie de descoperiri legate de lucrurile ieftine. 

     un copil se joaca intotdeauna cu cele mai ieftine jucarii fiindca isi lasa imaginatia sa lucreze. reciproca este adevarata.

0 reactii | |

In lumea mea sunt doua lumi

cum poti spune cat de mare e lumea ta ? de unde stii ca traiesti intr-o lume mare sau mica? te rog , opreste-te din citit si gandeste-te la asta . probabil un numar mare de prieteni inseamna ca lumea ta e intr-adevar mare dar atunci cum se face ca atunci cand intalnesti pe cineva cunoscut ,undeva departe ,  pe neasteptate , primul lucru care iti vine pe limba e "ce mica e lumea!"  ? sau poate ca traiesti intr-un mic oras in care jumatate din oamenii pe care ii cunosti iti sunt vecini , s-ar zice ca lumea ta e mica. cat de mare ti se va parea lumea in prima excursie cu scoala intr-o metropola sau chiar un oras modest ?

lumea mea incape intr-o cutie de chibrituri , si o port cu mine peste tot intr-o geanta de culoarea maslinelor necoapte cumparata dintr-un targ de vechituri. nu mi-am numarat niciodata cunostintele , nici macar rudele, fiindca lumea mea e a mea, o pot atinge dar nu o pot tine in mana. e o bucata de plastelina framantata din tot ce imi place , tot ce pot face si mai ales tot ce stiu. asa ca de fiecare data cand ceva nou se intampla , bucatii mele de plastelina i se mai adauga o culoare si astfel ea devine tot mai mare si mai colorata. deocamdata casa ei e o cutie de chibrituri romanesti , cu o bufnita maro pe o parte. 


dar pana la urma , daca tot e asa de mica lumea mea, asta inseamna ca sunt un fel de ... prost?. ei bine da . niciodata nu m-a deranjat sa ma consider , poate nu chiar prost, ignorant in nici un caz, dar nestiutor. ce se intampla atunci cand crezi ca le sti pe toate? pe langa faptul ca devii o persoana insuportabil de aroganta, te transformi intr-o persoana incapabila sa acumuleze orice fel de informatie si/sau ignorant. lumea ignorantului ramane mica , pipernicita , subnutrita. asa ca intotdeauna am fost un nestiutor, ca sa pot invata mai mult. 

in capul meu isi mai are casa un batranel din acela pe care tu il gasesti respingator , dar care eu il vad ca un bunic desi cam miroase a alcool ieftin si e cam cicalitor. cand nu e zidar , sta toata ziua cu picioarele intr-un lighian cu apa fierbinte si citeste ziarul. iar cand e zidar .. ei bine , zideste amintiri inregistrate pe casete video pe care le lipeste cu aracet. 


in lumea mea sunt doua lumi , o bucata de plastelina si un mare zid negru.

0 reactii | |

Mobila , Povesti si Gubele. caseta 2

ador surprizele . sunt momentele acelea in care vocea se ascunde  , irisul prinde culoare iar sufletul se dilata . ei.. asta daca e o surpriza placuta. atunci sti ca persoana surprinzatoare (cea care prinde surpriza si ti-o ofera cu drag) este una dintre cele cu care imparti simpatie , si asta e ca un ceai cald pentru suflet.

recunosc totusi ca cele mai multe surprize mi le fac singur, chiar daca ma simt la fel ca si cum as incerca sa ma gadil singur. deobicei imi cumpar hartie pentru dulapul meu , haine pentru cartea mea. carte care e mai mult un jurnal , un album de fotografii. putini pantaloni , multe camasi , cateva tricouri si toate cu povestea lor . binenteles , nu umblu cu haine albastrite de cerneala , dar fiecare este un intreg set de aduceri-aminte , un album de "mai tii minte...?". 
  Camasi pentru orice ocazie , camasi de iarna , camasi de vara , camasi cu cravata , fara cravata , multe camasi cu multe carouri , putine camasi in culori "picante" pentru ochi , camasi largi pentru plimbari pe dealuri in care poti usor dansa cu vantul de primavara , camasi stramte care te strang de gat la interviuri pe care te razbuni in functie de rezultat si binenteles , tricouri. da , tricourile colorate de anotimpuri care se ascund in spatele camasilor , timide , mai ales cand e frig , fiindca altfel te trezesti cu pielea de gaina iar altfel nu se poate. in cele din urma cei despre care se pot scrie romane autobiografice , pantalonii. blugi care inca miros a mare , pantaloni in carouri portocalii cu pete mari si verzi de iarba ... 


si parca tot mai frumoasa ar fi lumea fara haine. 

0 reactii | |

Mobila , Povesti si Gubele. caseta 1

care e cea  mai mare piesa de mobilier din camera ta? a mea e o carte.  
nuu nu, camera mea e perfect normala , destul de inalta cat sa nu imi pot schimba becurile lampii decat stand pe varfuri pe un scaun , destul de lata cat sa ma pot intinde dimineata si sa o prind in brate. multe tablouri , unul cu maci , unul cu o strada dupa ploaie , un portret , doua portrete , trei portrete... jumatate si tabloul meu preferat pus in rama verde pe care il deschid dimineata ca sa zboare somnul care innoata prin aer, totul pe un fundal galben verzui (verde galbui) fara de monotonie , mai tare aici , mai slab acolo, perfect oriunde.  visele imi acopera jumatate din camera , patul meu , ditamai matahala ma lasa sa dorm pe spatele lui chiar si dupa 40 de ani de abuz zilnic. cealalta jumatate e jumatatea viselor traduse astfel ca mintea ta sa le inteleaga, mare platou , multe culori , mare birou , multe hartii , mare amplificator , multe corzi si note. langa usa un telefon vechi , negru si fix calarind o carte de telefon peste o masa tot de telefon, dar pe ei ii lasam in pace , nu ne prea intelegem ... probleme de intimitate.


si , ei bine, el din colt , faceti cunostinta cu dulapul meu. dulapul meu de haine mai precis. el e o ea , el e o carte. dulapul meu travestit ascunde capitole atarnate pe umerase sau impachetate (aproape) ordonat , de toate culorile si formele. e singura mea carte care creste incontinuu , obeza , si mai obeza , grasa , foarte grasa. nu e plin de haine ci de povesti traite de mine candva , purtandu-le.

0 reactii | |

2 zile de fericire cu 25 de lei .

2 zile de fericire cu 25 de lei .  o carte  pe care am platit-o fara sa o rasfoiesc fiindca imi placea titlul  a ajuns undeva in capul listei mele de "carti care imi spun ca realitatea e un televizor si fiecare dintre noi e un canal" . deobicei intru in librarii si rasfoiesc . Acolo dau peste canale cu fictiune , pline de desene animate , documentare , filme cu incasari de milioane sau total necunoscute , biografii. si tot deobicei ma opresc la jurnale . reality-show-uri pe care le studiez din scoarta in scoarta si inghit fiecare litera cu ochii. dar despre carti avem timp sa mai vorbim.

 ce mi-am dat seama este ca gandesc incet. nu mi-am dat-o eu seama , cat mi-a dat-o cartea. gandesc chiar foarte incet, atat de incet, incat mi se spune ca sunt "aerian" . adevarul e ca visele mele dorm noaptea si se trezesc abia dimineata si incep sa ma bantuie ca niste stafii care ma prind in cele din urma de umeri si trag si trag pana... pana nu mai simt pamantul. si , ei bine... poate chiar sunt aerian. cum mi-am dat seama ca gandesc incet? citesc incet. parca adun fiecare litera cu penseta si o aranjez inapoi in minte , dar pana ajung sa termin fraza deja ma invadeaza intrebarile. langa mine tin un borcanel in care arunc toate intelesurile pe care le dau frazei asa cum pictorul isi spala pensula ... si apoi de la capat. dar asta e un subiect de discutie (monolog?) pentru alta data. 

  pe tot parcursul scurtei vieti de pana acum, am trait in episoade. "Euri" din ce in ce mai mari si nu neaparat mai bune dar sigur diferite pe care le-am lasat in urma si le tin acum doar ca niste trofee , de decor , pe unul din rafturile din mintea mea.asta poate fiindca gandul meu schiopateaza sau e doar lenes astfel genericul de sfarsit al fiecarui episod e cel putin bizar si imi provoaca uneori chiar piele de gaina : Eu-l de acum sta cu degetul pe jugulara Eu-lui de atunci luandu-i pulsul care e tot mai rar, si mai rar, si mai rar... pana se opreste. Sunt intr-un episod mai lung acum, poate e chiar un film intreg, poate ca cine se uita la seriale TV intelege ce simt eu acum cand spun ca abia astept sa vad ce se intampla in episodul urmator. Va urma...

0 reactii | |

Legat cu Cearceafuri

ma aflu intr-un moment in care tot ce mi se spune e ceea ce stiam deja dar nu imi dadusem seama. stii, e ca atunci cand ti se spune de ce e culoarea ta preferata rosu si iti dai seama ca tocmai ai fost descris ... sau ca mergi pe doua picioare , iar apoi incepi sa sari intr-un picior ca sa arati ca poti si altfel si totusi te impiedici si cazi pana la urma. as vrea sa notez toate aceste "momente evidente" , nu pot fiindca ele zboara precum cadrele unei role de film proiectate de gand pe meninge.  . legat cu cearceafuri de acel pat confortabil al banalului ma intind spre noptiera sa aprind lumina. inca nu am aprins-o , e greu sa vezi in intuneric , nici nu stiu unde e noptiera, in stanga , in dreapta... . cand o sa aprind lumina o sa pot vedea stereograma asa cum e si ce are de ascuns sub straturi , pana atunci lumea asa cum o vad e un desen abstract taiat in forma de piese de puzzle. 

A: "Ce bine iti sta in verde!"

B: "Hei , merci!... stai.stiam asta!"

0 reactii | |

Scenariu 3 Tigari cu plumb.

0 reactii | |

Culorile sunt doar in mintea ta

niciodata nu am avut ocazia sa imi cumpar filme alb-negru si acum simt ca am pierdut toata esenta fotografiei . fotografiile alb-negru sunt cele care pot inregistra esenta fara a-ti da prea mult. te lasa sa colorezi tu lumea si astfel ele sunt ca un teatru de umbre unde insasi imaginatia ghiceste culisele spectacolului , in acest caz , de umbra si lumina, misterul e acelasi.  ele sunt adevaratul minimalism al artei . e nevoie de doua nonculori pentru a surprinde lumea asa cum e defapt , alba si/sau neagra, in fond doar copii vad viata in gri. te consideri copil? ce rusinos. eu ma consider intotdeauna copil dar in acelasi timp cred  ca imi pot face viata cat de alba sau cat de neagra.  

   mie nu mi-a spus nimeni de ce e fotografia e arta. e cel mai usor lucru din lume sa apesi pe buton , sa o saluti de doua ori pe doamna de la Kodak , sa rasfoiesti apoi absent ca si cum e ceva normal sa iti autoconsideri genialitatea inainte sa faci un pas inapoi si sa iti privesti munca.  e cel mai greu mediu in care sa ai viziune personala, nu exista nimic intr-o fotografie , nu e nimic acolo decat plastic si sticla , film si obiectiv. nu e nimic fizic , nu poti arata cu degetul si sa poti spune "asta e munca lui, sigur el a facut-o". cum faci o fotografie care sa fie recunoscuta de public? daca cineva poate pune pe hartie o asemenea viziune incat sa fie imediat recunoscuta de public , el este acela care isi merita titlul, nu de apasator de buton ci de fotograf. 
  ce nu vede ochiul , nu poate vedea obiectivul , Sfantul Graal al fotografilor este sa prinda imaginea sub obturator inainte de a o prinde creierul. 
  stau cu creionul in gura pe post te tigara si cu un film in mana. e sau nu arta? totusi , totul a fost creat inainte , in cele mai multe cazuri fara a sti ca va aparea pe vreo pelicula , meritul nu e cel al fotografului ci a creatorului. 

da, dar o fotografie naste sentimente , si asta este rostul artei , nu? nu mai enumar sentimentele fiindca pe toate le starneste. una singura poate schimba lumea. 

0 reactii | |

Cateodata 1=4

1 reactii | |

Insurat cu mancarea

m-as putea culca si m-as putea trezi cu mancarea. nu , cu siguranta nu sunt obez , chiar viceversa ar spune unii , oricum , ma simt bine asa cum sunt. totusi ma vad insurat cu mancarea. 

daca n-as avea profesia pe care am ales-o , probabil as fi bucatar ... sau nu , nu , brutar sau ...patiser? 

    ce frumos ar fi sa am o casa cu etaj aproape de mijlocul orasului cu o Mic-dejunerie la parter. da, o Mic-dejunerie in care sa se stranga oameni dimineata , in pijamale cu linii sau flori , cu papuci de casa colorati sau chiar in picioarele goale , cu somnul in gene si cu ziarul in mana , unde sa isi poata lua oua prajite , salate , cafele , sucuri , lapte, cereale , ceaiuri , croissante , paine prajita , unt , dulceturi si tot ce mai trece prin cap .fetele adormite trebuie trezite! 

adevarul e ca acum toti uita de micul dejun si zboara spre servici cu o cafea in mana , cu ziarul sub brat , cu cearcane in ochi si cu ceasul la vedere. nuu , sigur no sa mearga. ar fi frumos totusi sa ma pot trezi cu mirosul de paine proaspata si biscuiti cu ciocolata sub nas , atunci zilele ar incepe si mai bine. 

ce zici de un restaurant? un restaurant sigur ar fericii multe stomace in miezul zilei. un Acastaurant , un loc in care mananci ce iti place , indiferent de gusturi , in care comanda sa vina cat de repede vrei tu , in care nu trebuie sa primesti o nota si totusi un loc in care sa nu mananci singur. 

  un loc in care primesti propriul tau aragaz, si toate ingredientele de care ai nevoie. da, asta sigur ar merge. infometatii isi fac cumparatorile , apoi vin cu ele direct la Acastaurant. la Acastaurant ai putea organiza tot felul de mese, o cina romantica , masa de craciun cu toate familia , cu toate familiile defapt , pranzul cu colegii ... eh , orice masa , ce mai? 

0 reactii | |

Timpul se opreste pe hartie

timpul se opreste pe hartie . fac asta fiindca vreau sa ramana ceva in urma mea , fiindca imi place , imi place sa fac lumea mai frumoasa chiar daca acum tot ce imi iese de sub mana sunt un fel de abominatii negre pe alb. minciuni care imita realitatea , dar eu vreau... vreau sa fiu cel care face minciunile sa fie realitate. pana una alta am sa le las sa traiasca , si pe minciuni si pe abominatii fiindca ele or sa creasca mari o sa stea in lumina becurilor intr-o galerie de arte. galerie care poate sa fie foarte bine si debaraua sau beciul cuiva, multumit sunt ca au ramas purtate de timp. 


mana si creionul valseaza pe hartie ghidate de ochi si intre pauze malefica guma de sters vaporizeaza tot ce a muncit creionul. rivalitatea e degeaba intre ei cand ochiul stie ca la sfarsit de zi ei sunt sarea si piperul meniului sau , meniu care o sa il savureze si alte perechi de ochi ... doar daca are noroc. meniuri peste meniuri umplu dulapuri pana cand , ei bine pana cand cad. si cad cateodata in cosul de gunoi toate abominatiile si minciunile , si se pierd. 


 si cand vad ca mi-a iesit bine se arata emotia care vrea sa arat bucata de hartie oricui prind pe strada si ma abtin. totusi atunci cand o arat cuiva care nu imi spune cat de extraordinar e lucrata bucata de hartie , tot ce spune e in asa fel spus incat reactia mea e "ce idiot, da` are dreptate..." iar hartia nu poate sa fie decat murdara cu carbune. 


si pe hartie minciunile cele mai bune sunt adevar in ochii tai.


Zgomot de fond: Antimatter-A portrait of a young man as an artist

0 reactii | |

Pe trotuar

0 reactii | |

1 ianuarie

s-a dus zapada , s-a dus si nasul rosu , mirosul de frig , mainile ca niste baloane , ceaiul de scortisoara, 
nu e vremea ghioceilor , nici a soarelui vesel , nici a tricourilor cu maneca scurta , ochelarilor de soare , a ploilor cu miros de trandafiri ... nu. lumea ar trebui sa fie intr-o convalescenta de dupa orgasmul saptamanii sarbatorilor de iarna. sa dea jos plasticurile de pe geamuri , sa bage brazii in debara. dar stai , lumea doarme inca, aproape toata lumea.
vremurile se schimba si iarna dispare. sta ascunsa intr-un colt lingandu-si ranile. 

0 reactii | |

"... nu pot, am sarbatori."

A: ma inteleg bine cu toate evenimentele, inafara de ziua mea
[soarbe din ceai]
A: caree... nu o tin.
B: stii, craciunul ar fi mult mai frumos daca oamenii nu ar fi obsedatid e cadouri scumpe si materialiste
A: craciunului i se fac operatii estetice in fiecare an deja, si arata cu mult mai rau decat arata michael jackson
B: indeed!good point!
B: iar, zilele de nastere.. nu inteleg,de ce lumea le "tine" adica.. ce se intampla acolo?
A: si la zilele de nastere nu stiu eu nu traiesc cu anu` ,traiesc cu ziua, ma gandesc mai mult la ce fac maine decat la ce fac la anu
[se uita in gol]
A: desi am planuri pentru la anu
B: frumos

0 reactii | |

Fabrica de muzica

in casa lui simti un miros de carti vechi si varza calita inca din pragul usii. pe dinafara face parte din normal , banal chiar, o casuta mica , plictisita ,imbracata in gri si inviorata de flori purpurii.
dansul incepe insa inauntru.


in camera de zi isi primeste el musafirii. o camera prafuita in care te loveste claustrofobia desi e destul de mare si placut colorata in verde oliv. orice atingere in acea camera provoaca o explozie de praf colorat in lumina razelor ce scapa printre jaluzelele pe jumatate deschise. nu ridica ochii.
pe pereti stau agatate toate instrumentele care-ti vin in minte cand te gandesti la o orchestra : viori,viole, contrabasi, clarinete, timpane iar un fundul incaperii o pianina si un cabinet cu partituri.

maestrul se intoarce cu doua cani de ceai si zahar pe care le pune pe masuta dintre fotolii. vine stapanul camerei.
el este generalul dirijor  , magicianul notelor , un guru al urechilor tuturor iar in viata de zi cu zi , profesor de muzica. un om de geniu. geniu care il tine ascuns intr-un borcan in debara si asteapta sa il deschida altcineva , un adult care a uitat sa fie copil. magia creste si se schimba.
deschide cutiuta muzicala din centrul mesei iar dinauntrul ei scapa tusind simfonia vietii sale. sunetele navalesc din toata incaperea. viorile plang , violele rad, contrabasii zbiara iar pianina zambeste cu toti dintii. parful danseaza si daca te uiti mai atent vezi defapt notele ce valseaza in lumina verzuie de la geam. in casuta gri se afla energie indeajuns cat sa aprinda becuri in multe orase din jurul ei si chiar peste oceane .
camera nu mai e demult camera , e o padure fantastica a  muzicii in taramul Frumusetii in care nu exista specii de copaci , ci feluri de instrumente. in casa profesorului de muzica efectul devine cauza si te face sa iti dai pumni in cap si sa te intrebi "eu de ce nu fac muzica?". si magia se stinge ca un televizor stricat. 
muzicianul inchide cutia ,si trebuie sa plec.la poarta ma conduce pisica sa. intotdeauna mi sa parut ca era verde.




Zgomot de fond - Massenet - Elégie: O Doux Printemps


share this: facebook 

0 reactii | |

Ceva pentru mintea mea.



share this: facebook
 

0 reactii | |

Lumanari

invart fularul , pescuiesc paltonul si ma incalt . 

deschid usa; alerg; descui poarta; ies.  

plec ,in directia opusa drumului pe care nu merg deobicei, sa imi cumpar lumanari.

in micul oras caut intotdeauna rute pe care nu le-am mai calcat niciodata . iau vechiul si il mesteci , cand pe dreapta , cand pe stanga, pana ii dau alta forma , chiar daca e acelasi vechi. 

ploua-ninge ; ninge-ploua ; am apa in papuci cand imi imaginez ca patinez pe semi-zapada asezata in parcare.  lumea e frumoasa in doua momente : cand pe strazi nu e nimeni si ninge sau cand pe te bronzezi cu urme de maieu. 

0 reactii | |

0 reactii | |